Antiplângere
Nu regreta nimic. Nici romanele chinuitoare pe care le-ai citit
până la capăt ca să afli cine îl omorâse pe bucătar.
Nici filmele inspide la care ai plâns pe întuneric,
in ciuda inteligenței sau sofisticării tale.
Nici iubitul pe care l-ai abandonat tremurând in parcarea unui hotel,
cel căruia i-ai luat-o înainte cu poanta, pe ușă, sau pe cel
care te-a părăsit în rochia ta roșie și în pantofii care
îți chinuiau degetele, nu îi regreta.
Nici nopțile în care îl înjurai pe Dumnezeu și îți blestemai
mama, înfundată ca un câine în canapeaua din sufragerie,
rozându-ți unghiile, zdrobită de singurătate.
Ți-a fost scris să respiri acele nopți fumurii
cu o sticlă de bere răsuflată în față, sa mături inele de ceapă
de-a lungul dușumelei restaurantului, să porți acea
jachetă zdrențuită cu nasturii descusuți, chibrite stinse în buzunare.
Ai bătut acele străzi de mii de ori și totuși
ai ajuns aici. Nu regreta nimic, niciuna din
zilele acelea când nu voiai să știi nimic,
când singurele stele în care credeai erau
luminile călușeilor de la bâlci, și le iubeai
pentru inutilitatea lor, nedorindu-ți salvarea.
Te-a purtat până aici fiecare greșeală,
ai ajuns, cu ochii vineți, amorțită dar liniștită ca o casă
după ce televizorul a fost aruncat de pe fereastra de la etaj.
Inofensivă ca un topor stricat. Golită
de așteptări. Destinde-te. Nu te obosi să-ți amintești
nimic din ce a fost. Să ne oprim aici, sub semnul luminos
de pe colț, și sa privim cum trece lumea.
1 comment:
Buna, poezia asta e tradusa de tine?
Post a Comment