Ruth Padel: Lost Tune

Melodie pierdută

Într-o bună zi (îmi spun) poate vei
lua cartea asta,
nu să o arăţi unei femei, deşi şi asta
e cu siguranţă previzibil, dar ca să-ţi aminteşti.

Atunci poate (nu pot fi sigură) vei auzi în sfârşit
acel dor, dorinţa de a întinde
lumea întreagă în faţa ta,

pentru tine. Fuga durerii ţinute în mine
atunci când nu sunai, când anulai,
când nu voiai să te gândeşti la ce simţeam

cât timp nu mă plângeam.
Haosul la care te pricepi atât de bine,
şi promisiunile genial uitate.

Şi să te întrebi, Am făcut eu asta? Chiar nu ştiam
ce aud, de vreme ce interpretam greşit
la fiecare pas? Ce altceva
a fost atât de important că am renunţat la lucrurile astea?

Letiţia Ilea: Dus-întors

Back & Forward

he was a little North a little South
a little bit of breeze and hurricane
dew desert sun

she'd meet him so rarely
that she almost forgot his face
name the scorch of his gaze

it wasn’t even very certain
that she had ever met him
or only remembered it
as the very first winter
of her life as a cactus
which had forgotten to bloom
as the very first pray
of her life as a she-wolf
with no lair

he was a little bit cactus flower
a little bit lair

[Original]

Sharon Olds: The End (an exercise)

2008

Sfârşit

Am decis sa facem avort, am devenit
ucigaşi împreună. Menstra care a venit
nu a schimbat nimic. Murise deja acel cuplu tânăr
care fusese pro-viaţă.
În timp ce vorbeam despre asta în pat, accidentul
nu ne-a luat prin surprindere. Ne-am dus la fereastră
şi ne-am uitat la maşinile izbite şi la cioburile
strălucitoare din parbriz ca şi cum
noi am fi fost de vină pentru tot. Poliţiştii scoteau prin deschiderea mică
şi fumegândă a portierei cadavrele, însângerate ca nou-născuţii,
le întindeau pe deal
şi le acopereau cu pături care se îmbibau. Sângele
a început să-mi curgă
pe picioare, în papuci. Am rămas
pe loc până când au vârât forma impachetată
în gaura neagră a ambulanţei şi l-au pus pe celalăalt pe picioare,
cu capul înfăşurat într-un bandaj ce avea pete acolo unde fuseseră ochii.
A doua zi, dimineaţă, a trebuit să îngenunchez o oră
întreagă pe podea, să-mi curăţ sângele,
frecând cu cârpe ude petele ce luceau străvezii,
aşa cum o tigaie trebuie ţinută mult timp în apă
ca să se cureţe grăsimea, după ce festinul
s-a terminat.

1999


Sfârşit

Am decis să facem avortul, am devenit
ucigaşi împreună. Perioadă care a urmat
nu a schimbat nimic. Erau morţi,
tânărul cuplu care fusese în favoarea vieţii.
Pe când vorbeam despre asta în pat, accidentul
nu a fost o surpriză. Ne-am dus la fereastră,
am privit maşinile sfărâmate şi strălucirea
cioburilor de sticlă ca şi cum noi am fi
provocat totul. Poliţiştii au scos cadavrele.
Pline de sânge precum naşterile,
din deschiderea fumegândă a uşii, le-au
aşezat pe deal, le-au acoperit cu pături
ce se îmbibau. Sânge
a început să se scurgă
pe picioare în papuci. Am stat
unde eram până când au băgat corpul
legat în gaura neagră a ambulanţei şi l-au ridicat pe celălalt,
un bandaj acoperindu-i capul,
pătat unde fuseseră ochii.
Dimineaţa următoare a trebuit să îngenunchez
o oră pe podeaua aia, să-mi curăţ sângele,
frecând petele translucide cu cârpe ude,
aş cum trebuie înmuiate vasele
multă vreme ca să se cureţe grăsimea
după ce ospăţul s-a terminat.

[Original]

Kim Addonizio: Rain

Ploaia

n-o pot suporta şi nu
se domoleşte ziua-ntreagă lovind ferestrele ca si cum
cineva ar arunca lopeţi de ţărănă peste un
scriu ţintuindu-mă în pat bolnavă dar nu fizic doar
citind rândurile unui poet despre Vietnam gandindu-mă la
Harry şi Danny şi Ron cât a trecut acum
nu-i mai cunosc doar trupul meu îşi aminteşte cum era
întinsă sub Harry pe pământul
tare pe câmpul ingheţat cu steluţe
de gheaţă mâinile lui ţinând un M16 sau o femeie
cu părul negru sau umerii mei când
îşi dădea drumul în mine plângând şi Danny montându-şi
piciorul de lemn ca să mă înveţe karate spunând Nu-ţi
fie frică să ciopârţeşti coapsa lui goala cu cicatrici
şi strainu de frumoasa şi singurul lui picior ciotul de carne cioplită sau
Ron vorbind cu amărăciune despre America şi noaptea în care i-am împins scaunul cu rotile prea tare
a ieşit de pe trotuar a intrat într-un copac si am râs şi
cât de tare mă săturasem să îl ascult şi niciodata
nu ştiam daca îl interesează ce cred şi totul
e acum în istoria pierderilor mele o litanie pe care
simt nevoia s-o cânt nu ştiu de ce azi doar că ploaia
asta continuă şi mi-e atât de frig pe dinăuntru nu pot să
mă ridic din pat sau să înţeleg de ce stafiile bărbaţilor
ăstora se întorc să mă apese nu am putut
să-i ajut sau poate am făcut-o puţină tandreţe un
sân un sărut ce puteam să ofer neştiind ce
tânără eram crezând că pot să-i vindec ploaia
neobosită la ferestre cand o să se opreasca oh când

[Poet page]

David Lehman: Left Bank

Malul stâng

Nu pleca, Renee,
de-abia mă încălzesc
trupul tău e ca un râu
şi am de gând să-l
traversez înot. Vreau
să explorez malul tău
stâng şi apoi cel drept
eşti singura femeie din
odaia asta cu o floarea-
soarelui în păr şi stai
o groază în baie
făcându-mă să aştept
în final ieşi cu o sticlă
de bere într-o mână o
scrumieră în cealaltă şi
spui 'bine, când începem?'
arăţi bine în seara asta,
Renee cu vreo douăzeci
şi cinci de brăţări pe
încheietura ta stânga
bandaje pe ambele picioare
şi o brăţară la gleznă
o cum aş vrea să te văd
purtând nimic altceva
decât brăţara aia toate
poeziile mele sunt despre
tine în seara asta Renee

[Original]

Ileana Mălăncioiu: Atunci am înţeles

It Was Then I Understood

It was then I understood you were all alone
in the dull gray earth,
I myself stood at your head as if
at the other end of the world.

The priest sang the usual mass
the cantors murmured their part too
I watched the earth fall on you in clods
and wondered why I wasn't dying myself.

Father was crying, but lived on,
mother's tears were all dry,
you children didn't know how to mourn yet
and the wind knew not over what it blew.

It swayed the wooden cross on which
it was written you were gone before you were 33
with the same peace it rocked
the grove of trees in bloom.

I remember it well, you were alone,
in the dull grey earth
I myself stood at your head as if
at the other end of the world.

[Poet page on Wiki]

Ruth Padel: Shadows Aren't Real

Umbrele nu sunt reale

Umbrele nu îţi adună fusta înflorată
ridicându-ţi-o deasupra capului.
nu o săruta, îngropându-şi faţă în ea,
nu o aşează încet pe pat. N-ai să vezi nicicând o umbră
strecurându-şi mână
pe sub cămaşa ta , atât de delicat, întâi,

un roi de albine îndrăgostite
îţi învăluie sânul,
creând o noua piele, o noua minte
în care doar pentru asta trăieşti,
doar pentru a fi loc de odihnă
şi de întoarcere acasă unui singur bărbat.

Nu te-mbăiezi cu umbrele.
Nu-ţi cântă niciodată. Şi când te ridică
deasupra scândurii de uscat rufe
pentru un sărut la un alt nivel
nu te simţi de parcă ai fi primit
istoria întreagă a darurilor lumii.

[Poet page]