Casa Pustie
în casa pustie
te recunoşti
mai mică între
pragurile ei
îţi aminteşti zorile şi
plecarea
privirile captive ale vecinilor
parte a ceremonie perfide
pentru un rămas bun neodorit
acum te întorci
în van, nu reuşeşti
să te regăseşti
tufişurile din grădină
sunt precum o iubire în ruine
trupuri abandonate dupa
certuri fără rost
sau poate trupurile celor dispăruţi
pe care îî cauţi inutil în nopţile tale
în limba ta
în amintiri
treci prin dormitorul părinţilor
unde copilul ştrengar a intrat odinioara
şi i-a surprins în întunericul siestei
tu eşti copilul care veghea asupra
exigenţelor dragostei
pereţi crăpaţi, pătaţi
chipul urât al părăsirii
ca într-o ţară în război
fara mitraliere
dar totuşi un razboi provocat de uitare
de tăcerea morţilor
de orele moarte
de vocile înnăbuşite
te întorci pentru ca să mai poţi crede
în blândeţe
sau pentru a mai simţi că ceva din vânt
îţi aminteşte de ce aveai odată
poate mesteacănul
legănându-se în faţa ferestrelor pictate
în nopţile acelea cu ploi
pe când credeai în fantome,
în urmele paşilor lor, în râsul lor
şi te lăsai cuprinsă de căldura somnului
ce îţi ocrotea credinţa
de asta te-ai întors astăzi
