Nadya Aisenberg: from Leaving Eden

1/ Ghosts

Strange. So many gone

and not a ghost to answer.

Green moss mounds over mind;

under the skin,

limestone, feldspar.

Summer, the time of anxious waiting:

we choked back our names,

stepped softly on cobbles.

Now at daybreak out of the leaf-strewn park,

the galloping statues of generals.


Fantome


Ciudat. Atâția dispăruți

și nici o fantomă la apel.

Mușuroaie verzi de licheni, peste gânduri,

sub piele,

calcar, minerale.

Vara, vremea așteptării încordate:

ne-am înghițit numele,

am pășit ușor pe pietriș.

Acum, în zorile parcului plin de frunze,

statui de generali în galop.

2/ Widow

The lived happily ever after,

the tales conclude.

After what, is what I’d like to know.

Ordeals of fire and flood,

departures, betrayals.

God unraveling our woolly bounting

in his sight

as if innocence were unforgivable.

Who will reconcile us

with the things of this world.

The terror is One by one.

as You go and I stay

At 2.00 or 3.00 am,

the black mare on my chest,

sweaty, unbudgeable,

bruising my breastbone

with her hooves.

I can’t manage widow,

the slow vertisignous fall we begin

the first day we love, become hostage.

I’ve been preparing for years.


Văduvă

Au trăit fericiți mulți ani după,

se trage concluzia în povești.

După ce, asta aș vrea să știu.

Chinuri de foc și ape,

plecări, trădări.

Dumnezeu destramându-ne țesăturile bogate,

sub ochii săi,

de parcă inocența ar fi ceva de neiertat.

Cine ne va împăca

cu tot ce e pe lumea asta.

Teama e de a fi Unul cu unul.

Tu să pleci și eu să rămân.

La 2 sau 3 dimineața,

o iapă uriașă mă apasă pe piept,

în sudori, de neclintit,

învinețindu-mi oasele pieptului

cu copitele.

Văduvă – ceva cu care nu mă descurc.

Căderea vertiginoasă pe care o începem,

din prima zi când iubim, devenim ostatici.

Mă pregătesc de ani buni.