TU
Neinvitat, gândul la tine a zăbovit prea mult în mintea mea.
aşa că m-am culcat, visându-te foarte, foarte tare, m-am trezit cu numele tău,
precum nişte lacrimi, uşor, sărat, pe buze, sunetul silabelor lui strălucitoare
precum un descântec, precum o vrajă.
Să te îndrăgosteşti
e un iad fermecător: inima ghemuită, scorojită,
ca un tigru, gata să ucidă; atingeri sălbatice ale unei flăcări sub piele.
în viaţa mea, mai mare decât viaţa, ai venit.
M-am ascuns în zile obişnuite, în iarba înaltă a rutinei,
în camere de camuflaj. Te-ai lăfăit în ochii mei,
privindu-mă de pe chipul oricui, din forma unui nor,
din luna ce, stingându-se, lovită de pământ, se holbează la mine
pe când deschid uşa dormitorului. Perdelele freamată.
Iată-te pe pat, precum un dar, precum un vis tangibil.
[Original]
Jill Bialosky: The End of Love
Sfârșitul iubirii
Era în bucătarie,
în liniștea albastra, impenetrabila și rece
după care tânjise și și-a amintit
călătoria mâinii lui calde
pe pielea ei, idea de familie
pe care el o întruchipase, puterea
iubirii lui pentru ea încă neatinsă,
precum un oraș subpământean
care nu a reușit să prospere pe de-a-ntregul.
Și-a amintit ziua în care s-au întâlnit,
pe când erau tineri și altfel,
și a cercetat acel moment,
așa cum făcea cu orice, până când
toate ce-ar fi dacă și ce s-ar întâmpla și nimicurile
au sleit-o de puteri.
Și-a văzut întreaga viață transpusă
în fiecare obiect din casă,
și și-a dat seama de familiaritatea
unei vieți pline așa cum a trăit-o:
simetria culorilor, a formelor atât de perfecte încât
nu îți venea să le atingi sau să le deranjezi
aranjamentul; simfonia trupurilor,
cum jeleau,
tăcuta distilare a esenței lui
umplându-i casa cu răsuflări
atât de diferite de ale ei.
Când s-a-ntâmplat, a sosit precum ceva inevitabil,
neașteptat, nevestit,
cu o viață și o forță proprie,
schimbând totul, chiar și calitatea aerului
de care ajunseseră să depindă;
si ei n-au știut să oprească acest lucru,
și atunci ea a știut că nu e sfârșitul,
ci doar începutul.
[Original]
in
poems
Dorianne Laux: Antilamentation
Antiplângere
Nu regreta nimic. Nici romanele chinuitoare pe care le-ai citit
până la capăt ca să afli cine îl omorâse pe bucătar.
Nici filmele inspide la care ai plâns pe întuneric,
in ciuda inteligenței sau sofisticării tale.
Nici iubitul pe care l-ai abandonat tremurând in parcarea unui hotel,
cel căruia i-ai luat-o înainte cu poanta, pe ușă, sau pe cel
care te-a părăsit în rochia ta roșie și în pantofii care
îți chinuiau degetele, nu îi regreta.
Nici nopțile în care îl înjurai pe Dumnezeu și îți blestemai
mama, înfundată ca un câine în canapeaua din sufragerie,
rozându-ți unghiile, zdrobită de singurătate.
Ți-a fost scris să respiri acele nopți fumurii
cu o sticlă de bere răsuflată în față, sa mături inele de ceapă
de-a lungul dușumelei restaurantului, să porți acea
jachetă zdrențuită cu nasturii descusuți, chibrite stinse în buzunare.
Ai bătut acele străzi de mii de ori și totuși
ai ajuns aici. Nu regreta nimic, niciuna din
zilele acelea când nu voiai să știi nimic,
când singurele stele în care credeai erau
luminile călușeilor de la bâlci, și le iubeai
pentru inutilitatea lor, nedorindu-ți salvarea.
Te-a purtat până aici fiecare greșeală,
ai ajuns, cu ochii vineți, amorțită dar liniștită ca o casă
după ce televizorul a fost aruncat de pe fereastra de la etaj.
Inofensivă ca un topor stricat. Golită
de așteptări. Destinde-te. Nu te obosi să-ți amintești
nimic din ce a fost. Să ne oprim aici, sub semnul luminos
de pe colț, și sa privim cum trece lumea.
in
poems
Marjorie Agosin: The Empty House
Casa Pustie
în casa pustie
te recunoşti
mai mică între
pragurile ei
îţi aminteşti zorile şi
plecarea
privirile captive ale vecinilor
parte a ceremonie perfide
pentru un rămas bun neodorit
acum te întorci
în van, nu reuşeşti
să te regăseşti
tufişurile din grădină
sunt precum o iubire în ruine
trupuri abandonate dupa
certuri fără rost
sau poate trupurile celor dispăruţi
pe care îî cauţi inutil în nopţile tale
în limba ta
în amintiri
treci prin dormitorul părinţilor
unde copilul ştrengar a intrat odinioara
şi i-a surprins în întunericul siestei
tu eşti copilul care veghea asupra
exigenţelor dragostei
pereţi crăpaţi, pătaţi
chipul urât al părăsirii
ca într-o ţară în război
fara mitraliere
dar totuşi un razboi provocat de uitare
de tăcerea morţilor
de orele moarte
de vocile înnăbuşite
te întorci pentru ca să mai poţi crede
în blândeţe
sau pentru a mai simţi că ceva din vânt
îţi aminteşte de ce aveai odată
poate mesteacănul
legănându-se în faţa ferestrelor pictate
în nopţile acelea cu ploi
pe când credeai în fantome,
în urmele paşilor lor, în râsul lor
şi te lăsai cuprinsă de căldura somnului
ce îţi ocrotea credinţa
de asta te-ai întors astăzi
Eavan Boland: from Suburban Woman. A Detail.
din Femeia suburbiilor. Detaliu.
I
Şemineele au fost curăţate.
Iarna tăiată din grădini.
Tufele împodobite, gardurile vii tunse.
Ultimul întuneric dezvăluie luminile
maşinilor ce coboară din munţii Dublinului.
Copii noştri credeau că sunt stele
II
Nu e ăsta anotimpul
în care zeiţa s-a înălţat
din seminţe, din grâne,
din apa dezgheţata,
că să plece, îngândurata şi rătăcită,
să-şi caute fiica.
Iarna vine curând;
băltoace cenuşii;
depărtări roşietice şi smintite;
roz de iarnă, nuanţe şi un miros
izbitor de turf
când ies să iau laptele.
III
Pornind spre o casă vecină
într-o fustă de blugi,
o bluză care se pierde
în lumina ce piere,
mă pot vedea la început
dar apoi lumina dispare,
pier detaliile gardurilor
şi marginea carararii.
Priveşte-me, spun copacul,
eram cândva o femeie ca tine,
purtam fustă, eram om.
Deodată nu mai sunt sigură
pe ce drum am venit
pe ce drum mă voi întoarce,
ştiu doar că ceva
ce s-ar putea să nu fie nimic mai mult
decât întuneric a început
să îmi îmblânzească conturul
trupului, lăsând toate temerile
şi terorile cărnii ce cerne aerul
şi formele liniştii de toamnă,
strigând - Amintiţi-vă de noi.
[Collected Poems by Eavan Boland]
I
Şemineele au fost curăţate.
Iarna tăiată din grădini.
Tufele împodobite, gardurile vii tunse.
Ultimul întuneric dezvăluie luminile
maşinilor ce coboară din munţii Dublinului.
Copii noştri credeau că sunt stele
II
Nu e ăsta anotimpul
în care zeiţa s-a înălţat
din seminţe, din grâne,
din apa dezgheţata,
că să plece, îngândurata şi rătăcită,
să-şi caute fiica.
Iarna vine curând;
băltoace cenuşii;
depărtări roşietice şi smintite;
roz de iarnă, nuanţe şi un miros
izbitor de turf
când ies să iau laptele.
III
Pornind spre o casă vecină
într-o fustă de blugi,
o bluză care se pierde
în lumina ce piere,
mă pot vedea la început
dar apoi lumina dispare,
pier detaliile gardurilor
şi marginea carararii.
Priveşte-me, spun copacul,
eram cândva o femeie ca tine,
purtam fustă, eram om.
Deodată nu mai sunt sigură
pe ce drum am venit
pe ce drum mă voi întoarce,
ştiu doar că ceva
ce s-ar putea să nu fie nimic mai mult
decât întuneric a început
să îmi îmblânzească conturul
trupului, lăsând toate temerile
şi terorile cărnii ce cerne aerul
şi formele liniştii de toamnă,
strigând - Amintiţi-vă de noi.
[Collected Poems by Eavan Boland]
from Unless, by Carol Anne Shields
Este foarte probabil că şi Roman are dubii în privinţa căsătoriei, însă nu în capul lui pătrat trăiesc eu acum. Eu sunt în pielea Aliciei. Văd prin ochii ei, de femeie şi ating cu degetele ei, de femeie, mângâind părul dat pe spate al lui Roman, o lâna deasă şi destul de lipicioasă. Oare ar trebui să-i atragă cineva atenţia asupra mărcii de gel pe care o foloseşte? Curând. Şi cât de minuţios ar trebui să descriu apartamentul Aliciei? Ficţiunea cere atâtea enumerări crude: o să încerc să scap doar cu mobilă de culoare deschisă, ferestre înalte, culori însorite şi câteva bucăţi de ambra poloneză presărate pe ici-colo, captând lumina naturală. Şi subiectul maşinilor? Trebuie să fie lămurit. Alicia nu are maşină; crede că e prea scump să ţii o maşină într-un oraş ca Whychwood. Roman are o Honda Civic, un model de la începutul anilor 90. O întreţine superb. Acum o săptămâna chiar i-a înlocuit covoraşele de interior, în loc să le cureţe pe cele vechi.
[About the Novel]
[About the Novel]
in
prose
Ruth Padel: Lost Tune
Melodie pierdută
Într-o bună zi (îmi spun) poate vei
lua cartea asta,
nu să o arăţi unei femei, deşi şi asta
e cu siguranţă previzibil, dar ca să-ţi aminteşti.
Atunci poate (nu pot fi sigură) vei auzi în sfârşit
acel dor, dorinţa de a întinde
lumea întreagă în faţa ta,
pentru tine. Fuga durerii ţinute în mine
atunci când nu sunai, când anulai,
când nu voiai să te gândeşti la ce simţeam
cât timp nu mă plângeam.
Haosul la care te pricepi atât de bine,
şi promisiunile genial uitate.
Şi să te întrebi, Am făcut eu asta? Chiar nu ştiam
ce aud, de vreme ce interpretam greşit
la fiecare pas? Ce altceva
a fost atât de important că am renunţat la lucrurile astea?
Într-o bună zi (îmi spun) poate vei
lua cartea asta,
nu să o arăţi unei femei, deşi şi asta
e cu siguranţă previzibil, dar ca să-ţi aminteşti.
Atunci poate (nu pot fi sigură) vei auzi în sfârşit
acel dor, dorinţa de a întinde
lumea întreagă în faţa ta,
pentru tine. Fuga durerii ţinute în mine
atunci când nu sunai, când anulai,
când nu voiai să te gândeşti la ce simţeam
cât timp nu mă plângeam.
Haosul la care te pricepi atât de bine,
şi promisiunile genial uitate.
Şi să te întrebi, Am făcut eu asta? Chiar nu ştiam
ce aud, de vreme ce interpretam greşit
la fiecare pas? Ce altceva
a fost atât de important că am renunţat la lucrurile astea?
in
poems
Letiţia Ilea: Dus-întors
Back & Forward
a little bit of breeze and hurricane
dew desert sun
that she almost forgot his face
name the scorch of his gaze
it wasn’t even very certain
that she had ever met him
or only remembered it
as the very first winter
of her life as a cactus
which had forgotten to bloom
as the very first pray
of her life as a she-wolf
with no lair
a little bit lair
in
poems (ro)
Sharon Olds: The End (an exercise)
2008
Am decis sa facem avort, am devenit
ucigaşi împreună. Menstra care a venit
nu a schimbat nimic. Murise deja acel cuplu tânăr
care fusese pro-viaţă.
În timp ce vorbeam despre asta în pat, accidentul
nu ne-a luat prin surprindere. Ne-am dus la fereastră
şi ne-am uitat la maşinile izbite şi la cioburile
strălucitoare din parbriz ca şi cum
noi am fi fost de vină pentru tot. Poliţiştii scoteau prin deschiderea mică
şi fumegândă a portierei cadavrele, însângerate ca nou-născuţii,
le întindeau pe deal
şi le acopereau cu pături care se îmbibau. Sângele
a început să-mi curgă
pe picioare, în papuci. Am rămas
pe loc până când au vârât forma impachetată
în gaura neagră a ambulanţei şi l-au pus pe celalăalt pe picioare,
cu capul înfăşurat într-un bandaj ce avea pete acolo unde fuseseră ochii.
A doua zi, dimineaţă, a trebuit să îngenunchez o oră
întreagă pe podea, să-mi curăţ sângele,
frecând cu cârpe ude petele ce luceau străvezii,
aşa cum o tigaie trebuie ţinută mult timp în apă
ca să se cureţe grăsimea, după ce festinul
s-a terminat.
1999
Sfârşit
Am decis să facem avortul, am devenit
ucigaşi împreună. Perioadă care a urmat
nu a schimbat nimic. Erau morţi,
tânărul cuplu care fusese în favoarea vieţii.
Pe când vorbeam despre asta în pat, accidentul
nu a fost o surpriză. Ne-am dus la fereastră,
am privit maşinile sfărâmate şi strălucirea
cioburilor de sticlă ca şi cum noi am fi
provocat totul. Poliţiştii au scos cadavrele.
Pline de sânge precum naşterile,
din deschiderea fumegândă a uşii, le-au
aşezat pe deal, le-au acoperit cu pături
ce se îmbibau. Sânge
a început să se scurgă
pe picioare în papuci. Am stat
unde eram până când au băgat corpul
legat în gaura neagră a ambulanţei şi l-au ridicat pe celălalt,
un bandaj acoperindu-i capul,
pătat unde fuseseră ochii.
Dimineaţa următoare a trebuit să îngenunchez
o oră pe podeaua aia, să-mi curăţ sângele,
frecând petele translucide cu cârpe ude,
aş cum trebuie înmuiate vasele
multă vreme ca să se cureţe grăsimea
după ce ospăţul s-a terminat.
Kim Addonizio: Rain
Ploaia
n-o pot suporta şi nu
se domoleşte ziua-ntreagă lovind ferestrele ca si cum
cineva ar arunca lopeţi de ţărănă peste un
scriu ţintuindu-mă în pat bolnavă dar nu fizic doar
citind rândurile unui poet despre Vietnam gandindu-mă la
Harry şi Danny şi Ron cât a trecut acum
nu-i mai cunosc doar trupul meu îşi aminteşte cum era
întinsă sub Harry pe pământul
tare pe câmpul ingheţat cu steluţe
de gheaţă mâinile lui ţinând un M16 sau o femeie
cu părul negru sau umerii mei când
îşi dădea drumul în mine plângând şi Danny montându-şi
piciorul de lemn ca să mă înveţe karate spunând Nu-ţi
fie frică să ciopârţeşti coapsa lui goala cu cicatrici
şi strainu de frumoasa şi singurul lui picior ciotul de carne cioplită sau
Ron vorbind cu amărăciune despre America şi noaptea în care i-am împins scaunul cu rotile prea tare
a ieşit de pe trotuar a intrat într-un copac si am râs şi
cât de tare mă săturasem să îl ascult şi niciodata
nu ştiam daca îl interesează ce cred şi totul
e acum în istoria pierderilor mele o litanie pe care
simt nevoia s-o cânt nu ştiu de ce azi doar că ploaia
asta continuă şi mi-e atât de frig pe dinăuntru nu pot să
mă ridic din pat sau să înţeleg de ce stafiile bărbaţilor
ăstora se întorc să mă apese nu am putut
să-i ajut sau poate am făcut-o puţină tandreţe un
sân un sărut ce puteam să ofer neştiind ce
tânără eram crezând că pot să-i vindec ploaia
neobosită la ferestre cand o să se opreasca oh când
in
poems
David Lehman: Left Bank
Malul stâng
Nu pleca, Renee,
de-abia mă încălzesc
trupul tău e ca un râu
şi am de gând să-l
traversez înot. Vreau
să explorez malul tău
stâng şi apoi cel drept
eşti singura femeie din
odaia asta cu o floarea-
soarelui în păr şi stai
o groază în baie
făcându-mă să aştept
în final ieşi cu o sticlă
de bere într-o mână o
scrumieră în cealaltă şi
spui 'bine, când începem?'
arăţi bine în seara asta,
Renee cu vreo douăzeci
şi cinci de brăţări pe
încheietura ta stânga
bandaje pe ambele picioare
şi o brăţară la gleznă
o cum aş vrea să te văd
purtând nimic altceva
decât brăţara aia toate
poeziile mele sunt despre
tine în seara asta Renee
[Original]
Nu pleca, Renee,
de-abia mă încălzesc
trupul tău e ca un râu
şi am de gând să-l
traversez înot. Vreau
să explorez malul tău
stâng şi apoi cel drept
eşti singura femeie din
odaia asta cu o floarea-
soarelui în păr şi stai
o groază în baie
făcându-mă să aştept
în final ieşi cu o sticlă
de bere într-o mână o
scrumieră în cealaltă şi
spui 'bine, când începem?'
arăţi bine în seara asta,
Renee cu vreo douăzeci
şi cinci de brăţări pe
încheietura ta stânga
bandaje pe ambele picioare
şi o brăţară la gleznă
o cum aş vrea să te văd
purtând nimic altceva
decât brăţara aia toate
poeziile mele sunt despre
tine în seara asta Renee
[Original]
Ileana Mălăncioiu: Atunci am înţeles
It Was Then I Understood
It was then I understood you were all alone
in the dull gray earth,
I myself stood at your head as if
at the other end of the world.
The priest sang the usual mass
the cantors murmured their part too
I watched the earth fall on you in clods
and wondered why I wasn't dying myself.
Father was crying, but lived on,
mother's tears were all dry,
you children didn't know how to mourn yet
and the wind knew not over what it blew.
It swayed the wooden cross on which
it was written you were gone before you were 33
with the same peace it rocked
the grove of trees in bloom.
I remember it well, you were alone,
in the dull grey earth
I myself stood at your head as if
at the other end of the world.
[Poet page on Wiki]
It was then I understood you were all alone
in the dull gray earth,
I myself stood at your head as if
at the other end of the world.
The priest sang the usual mass
the cantors murmured their part too
I watched the earth fall on you in clods
and wondered why I wasn't dying myself.
Father was crying, but lived on,
mother's tears were all dry,
you children didn't know how to mourn yet
and the wind knew not over what it blew.
It swayed the wooden cross on which
it was written you were gone before you were 33
with the same peace it rocked
the grove of trees in bloom.
I remember it well, you were alone,
in the dull grey earth
I myself stood at your head as if
at the other end of the world.
[Poet page on Wiki]
in
poems (ro)
Ruth Padel: Shadows Aren't Real
Umbrele nu sunt reale
Umbrele nu îţi adună fusta înflorată
ridicându-ţi-o deasupra capului.
nu o săruta, îngropându-şi faţă în ea,
nu o aşează încet pe pat. N-ai să vezi nicicând o umbră
strecurându-şi mână
pe sub cămaşa ta , atât de delicat, întâi,
un roi de albine îndrăgostite
îţi învăluie sânul,
creând o noua piele, o noua minte
în care doar pentru asta trăieşti,
doar pentru a fi loc de odihnă
şi de întoarcere acasă unui singur bărbat.
Nu te-mbăiezi cu umbrele.
Nu-ţi cântă niciodată. Şi când te ridică
deasupra scândurii de uscat rufe
pentru un sărut la un alt nivel
nu te simţi de parcă ai fi primit
istoria întreagă a darurilor lumii.
[Poet page]
Umbrele nu îţi adună fusta înflorată
ridicându-ţi-o deasupra capului.
nu o săruta, îngropându-şi faţă în ea,
nu o aşează încet pe pat. N-ai să vezi nicicând o umbră
strecurându-şi mână
pe sub cămaşa ta , atât de delicat, întâi,
un roi de albine îndrăgostite
îţi învăluie sânul,
creând o noua piele, o noua minte
în care doar pentru asta trăieşti,
doar pentru a fi loc de odihnă
şi de întoarcere acasă unui singur bărbat.
Nu te-mbăiezi cu umbrele.
Nu-ţi cântă niciodată. Şi când te ridică
deasupra scândurii de uscat rufe
pentru un sărut la un alt nivel
nu te simţi de parcă ai fi primit
istoria întreagă a darurilor lumii.
[Poet page]
in
poems
Padraig O'Morain: The Red Heifer
Păşunea de lângă râu se scufundă în beznă,
picuri de ploaie se preling de pe scândurile grajdului,
pe masa din bucătărie ziarul se lăfăie
anunţând că în California e cald.
O vacă dedică nopţii serenade vulgare,
o alta, piele şi os, priveşte
din faţa sediului Misiunii Străine Irlandeze,
lângă ea rânjeşte un băştinaş osos.
Tata priveşte pierdut pe fereastra din bucătărie.
Viţica roşie a încercat să scape azi, spune el,
dacă nu astupăm gaura aia din gardul viu,
mâine-poimâine ne trezim cu ea pe strada mare.
Oare ar putea sa ajungă până la oraş, mă intreb,
să se minuneze de autobuzele mai mari decât capiţele,
străzile mai gălăgioase decât taurul din grajdul familiei Welsh,
băieţii cu ziarele strigând că vând Herald sau Press
în timp ce noi cutreierăm păşunile pe lângă drumul spre Dublin,
căutând în râpele mai adânci,
tata jelind deja viţica,
în timp ce ea se opreşte, fermecată, pe podul O’Conell?
in
poems
Subscribe to:
Posts (Atom)
