Fir de liță
O votcă mare. În orașul tău,
și nu al lui. Te forțezi să mai aștepți
înainte de a merge
în celalalt bar,
acolo unde vă veți întâlni.
Muzică? Un quiz pe Radio 3
și cântece de-amor din
Azerbaijan. Poate fi mai ciudat
de-atât? Unde suntem, de fapt?
Cât de ușor poate
sinele să plutească
detașat de locul precis
unde începe șira spinării,
ca o harpă
pe un covor magic prin munți,
și apoi să fie adus înapoi la locul său
de ușa deschisă din ochii lui,
de limba lui acoperind-o pe a ta?
GHASSAN ZAQTAN: A picture of the House at Beit Jala
(translated from the Arabic by Fady Joudah)
dacă trebuie să facă asta,
lucrurile nu mai sunt limpezi
de când i-a pierdut
şi se pare că undeva în el
un hău s-a deschis
Astupatul crăpăturilor l-a epuizat,
reparatul gardurilor,
ştersul geamurilor,
curăţatul pervazelor
şi privitul prafului ce pare, de când i-a pierdut,
să-i facă amintirile să-i joace feste.
De aici apare copilăria, ca-ntr-o scamatorie!
Inspectarea uşilor l-a epuizat complet,
lacătele ferestrelor
starea plantelor
şi ştersul prafului
ce nu a încetat să curgă
în camere, pe paturi, aşternuturi, ghivece
şi peste ramele tablourilor de pe pereţi
De când i-a pierdut stă pe la prietenii
care se împuţinează,
doarme în paturile lor
care se îngustează
iar praful îi roade amintirile de „acolo”
... trebuie să se întoarcă să închidă acea fereastră
fereastra de la etajul superior, pe care deseori o uită,
la capătul scărilor ce duc spre acoperiş
De când i-a pierdut
se plimbă fără rost
şi ziua e scurtă
şi nici scopurile nu mai sunt clare.
Subscribe to:
Posts (Atom)
