Dorianne Laux: Kissing

Săruturi

Săruturi, pe o bancă în parc,
pe marginea unui pat vechi, într-un prag
sau pe dușumeaua unei biserici. Săruturi
pe când străzile se umplu cu baloane
sau cu soldați, lăcuste sau confetti, apă
sau foc sau praf. Săruturi de-a lungul
veacurilor, sub soare sau stele, un copac mort
o umbrelă, printre ruine. Săruturi
în timp ce Iisus își poartă crucea, Gandhi
își cântă cuvântările, în timp ce un glonț
se înclină prin văzduh spre inima bună
a unui copil. Săruturi,
lungi, profunde, vaste, explorând
tacerea limbilor, mutele
spițe ale cerului gurii, flamânde
după carne vie. Săruturi, chiar și când
mașini se lovesc si bombe cad,
când copii se nasc plângând în
aerul alb, când Mozart se apleacă
asupra bolului cu supă și Stalin
se apleacă în grădină. Săruturi,
pentru ca lumea să înceapă din nou. Nimic
nu le poate opri. Săruturi până ce buzele
se umflă, limbile groase se iuțesc
în atingerea înmugurită, lingând
sucurile dulci. Vreau să cred
că săruturile lor vor salva lumea,
dar nu e așa. Tot ce știu ei
este nevoia si apăsarea, acele bestii
cu două picioare, fețele lor strivite împreună
precum trandafiriim deshizăndu-se, acoperind
dinții, făcând ce trebuie să facă
pentru a trece de ce e mai rău, sigilând
cuvintele dure, murind pentru păcatele
noastre. Într-o lume sfărâmată ei
exersează acest act simplu și unic
până la perfecțiune. Se agață
unul de altul. Se sărută.

[Original]